In cursul ultimului deceniu, am asistat la o crestere sustinuta a numarului muncitorilor straini care au ales sa vina sa lucreze in tara noastra.

Astfel, in acest moment, sunt aproximativ 40.000 de straini care muncesc oficial in Romania, mai exact 39.129 persoane, iar aceasta cifra creste in mod constant. Potrivit datelor furnizate de Inspectia Muncii, in anul 2012, numarul muncitorilor straini oficial inregistrati in Romania era de 20.166 persoane, de unde rezulta ca in ultimii sapte ani numarul cetatenilor straini care muncesc in tara noastra s-a dublat.

Dupa nationalitate, cei mai multi angajati straini care lucreaza in prezent pe teritoriul Romaniei sunt cetateni turci, in numar de aproximativ 4.500.

Pe locul al doilea se situeaza cetatenii vietnamezi, astfel ca 3.900 angajati cu aceasta nationalitate lucreaza in Romania, evolutia fiind una spectaculoasa mai ales in ultimii cinci ani, in special datorita cresterii nevoii de forta de munca din sectorul constructiilor. Acest fapt nu este deloc surprinzator,  daca se tine cont de faptul ca salariul minim lunar din Vietnam variaza intre 126 si 180 dolari.

Aproximativ 3.200 de cetateni italieni sunt angajati in Romania, cifra aflata in crestere semnificativa de la mai putin de 2.000 de persoane in anul 2013. Este totusi de remarcat faptul ca cetatenii italieni vin in general cu afaceri in tara noastra.

 

Pe pozitiile urmatoare ale topului se situeaza muncitorii proveniti din Republica Moldova, in numar de aproximativ 2.700, dar si cei 2.500 de muncitori chinezi, cu observatia ca muncitorii filipinezi reprezinta in acest moment o alta categorie aflata in plina ascensiune.

 

In ceea ce priveste cauzele cresterii spectaculoase a numarului de muncitori straini in Romania, prima si cea mai importanta cauza o reprezinta nevoia acuta de forta de munca pe piata din Romania, in conditiile in care angajatorii nu mai gasesc lucratori romani pentru posturile pe care le au disponibile, astfel ca in mod firesc se orienteaza catre optiunile din afara granitelor.

Faptul ca a fost abrogata prevederea conform careia angajatorii erau obligati sa plateasca salariul mediu pe economie angajatilor proveniti din spatiul non-UE, a deschis oportunitatile de angajare pentru muncitorii asiatici, care sunt din ce in ce mai cautati de angajatorii romani atat pentru pozitii necalificate dar si calificate.

Nu in ultimul rand trebuie subliniat faptul ca cel putin in cazul muncitorilor asiatici veniti sa lucreze in Romania, tara noastra devine, incetul cu incetul, o varianta preferabila altor tari.

De exemplu, filipinezii care acum aleg Romania pentru a ocupa un loc de munca, inainte aveau ca optiune tarile din Orientul Mijlociu, unde conditiile de lucru erau mai dificile si in plus nu beneficiau de aceeasi siguranta ca in Romania.

In continuare, toate previziunile arata ca numarul muncitorilor straini in Romania va creste, situatia fiind alimentata de necesarul crescut de forta de munca in Romania cat si de fenomenul de emigrare al cetatenilor romani de varsta activa spre tari mai dezvoltate din UE sau din afara acesteia.